Entorsele
Definiție: leziune traumatică a părților moi capsulo-ligamentare și periarticulare, ce depășește limita fiziologică de stabilitate a articulației, fară a modifica raporturile dintre suprafețele articulare.
Se produce prin mecanism indirect: forța acționează asupra articulației, prin intermediul oaselor, având multiple consecințe: întinderea sau ruperea ligamentelor și capsulei, leziuni ale sinovialei, leziuni meniscale, sau chiar smulgerea unui fragment osos.
Entorsa este mai frecventă la adulți, în special la sportivi. Este rar întâlnită la copii, datorită ligamentelor suple și elastice, și la bătrâni, care sunt mai predispuși fracturilor din cauza fragilizării osoase.
Localizarea preponderentă a entorselor este la nivelul gleznei, urmată de genunchi, articulatia medio – tarsiană, radio – carpiană si a degetelor.
Factorii care predispun la entorse:
Fiziopatologie
Inervația bogată de la nivel articular determină o reacție vasomotorie – vasodilatație, în urma traumatismului. Hiperemia poate fi tranzitorie și ajută la refacerea conjunctivă a leziunilor sinoviale și capsulo-ligamentare. Dacă hiperemia persistă, survin următoarele tulburări: osteoporoză traumatică, proliferarea sinovialei și hidartroză recidivantă, extinderea tulburărilor vasomotorii la întreg segmentul determinând sindrom neuro-algo-distrofic.
Clinic
Întotdeauna trebuie urmărit prezența pulsului distal, simetria cu membrul opus, temperatura locală, culoarea tegumentelor.
Examene complementare:
Tratament
- Entorsă ușoară –imobilizare în fașă elastică sau aparat ghipsat 14 zile urmata de tratament fizioterapeutic (curenți electrici, ultrasunete);
- Entorsă medie – imobilizare ghipsată 21-30 zile; contracții musculare izometrice pe durata imobilizării; tratament de recuperare;
- Entorse grave (compromiterea stabilității articulare) – imobilizare 4-6 săptămâni în ghips; tratament chirurgical – refacerea țesuturilor distruse; tratament de recuperare.